Asociația Folclorică „Valea Prahovei” a fost înființată în vara anului 2014 la inițiativa unor tineri dansatori pasionați de folclorul tradițional.
De peste un deceniu, membrii Asociației folclorice Valea Prahovei păstrează și duc mai departe folclorul național, oferind cu dăruire și pasiune publicului din țară și din străinătate o panoramă dragă sufletului și a tradițiilor neamului românesc!
AFVP are în componența sa și un grup folcloric de dansuri populare, format din tineri dansatori (foști sau încă actuali) membri ai marilor ansambluri folclorice profesioniste sau de amatori din țară.
Repertoriul conține suite de dansuri din Muntenia, Oltenia, Banat, Oaș, Năsăud, Mărginimea Sibiului, Moldova și Călușul Oltenesc.
Ansamblul este coordonat de tânărul coregraf cu o vastă experiență de scenă Vlăduț Simulescu iar înregistrarea suitelor de dansuri a fost făcută sub bagheta Maestrului Dirijor Adrian Grigoraș.
Calitatea artistică a spectacolelor a fost resimțită de către public în majoritatea județelor din țară dar și în străinătate unde amintim că în 2018 în Bosnia Herțegovina, ansamblul „Valea Prahovei” a obținut Marele Premiu în cadrul Festivalului Internațional de Folclor al Țărilor Ortodoxe din Europa.
Alte spectacole important de menționat, sunt cele de la Sala Palatului din București unde dansatorii au fost aplaudați îndelung de cel puțin 4.000 oameni (atât români cât și străini) prin reprezentarea dansului tradițional „Călușarii” dar și în cadrul aniversării a 25 de ani de activitate în cadrul concertului aniversar Paul Surugiu – FUEGO.
Obiective specifice
Asociația are ca scop propus descoperirea, selectarea, îmbunătățirea și promovarea valorilor autentice ale dansului, cântecului, portului popular, datinilor și obiceiurilor contribuind prin activitatea sa la conservarea vie și perpetuarea tradițiilor, promovând valorile autenice ale dansului, cântecului și portului popular românesc.
Asociaţia urmăreşte ridicarea continuă a nivelului profesional al membrilor săi şi reprezentarea corespunzătoare a intereselor acestora în contextul vieţii artistice româneşti şi internaţionale.
Viziunea AFVP este de a deveni printre cele mai importante și performante asociații de folclor pentru tineret, din România.
Activitatea AFVP este călăuzită de următoarele valori:
- promovarea valorilor culturale românești
- promovarea excelenței
- respectul pentru valoare
- obsesia pentru detalii și coerență
- lucrul în echipă
- respectul pentru ceilalți
Misiunea AFVP este de a contribui în mod fundamental la promovarea pe plan național și internațional a valorilor autohtone și universale din domeniul folclorul coregrafic tradițional la standarde de excelență.
• „Tradiții în inima muntelui” – Centrul Cultural Durău – 14 – 17.01.2019
• „Ziua Principatelor Unite” – Aeroportul International „Henri Coandă” – 24.01.2019
• „Colcviul Național „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi” ediția a X – a” – Bușteni – 04 – 07.04.2019.
• „Concert Aniversar – Nelu Vlad și Formația Azur” – Sala Palatului București – 21.04.2019
• Emisiunea „Drag de România Mea” – TVR 2, moderator Paul Surugiu – Fuego
• „Uniți în cuget și în simțiri” – Brazi – 06 – 09.06.2019
• „10th World Arabian Horse Racing Forum” – București – 08.07.2019
• „Îndrăgostit de România” – Salina din Târgu Ocna – fiecare week-end din lunile iulie – august 2019
• „JOCUL POPULAR TRADIȚIE PERENĂ pe Valea Timișului” – Armeniș – 08 – 10.08.2019
• „Reîntoarcerea la tradiții – Prahova Mândră Grădină” – Cheia – 12 – 15.09.2019
• „Dansul popular – cunoaștere” – seminar coregrafic în parteneriat cu Asociația Folclorică „Doina Prahovei” susținut la Ploiești, Casa de Cultură a Studenților, 20 – 22.09.2019
• „Toamnă cu gust românesc” – terminalul plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă”, 24.10.2019
• „Colcviul Național „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi” ediția a XI – a” – Bușteni – 30.10 – 04.11.2019.
• „25 ani de carieră artistică Fuego”, Sala Palatului București, acompaniament muzical Orchestra Fraților Advahov, 15.11.2019
• „Mândri că suntem Români”, Teatrul Evreiesc de Stat, spectacol dedicat Zilei Naționale a României, 01.12.2019
• Fuegovelion”, Circul de Stat, spectacol redat pe TVR 2, 31.12.2019
• „De dragobete iubește românește” – Uanderful București – 18.02.2020
• „Dragobetele dansează fetele” – spectacol interactiv – Ceres – Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București” – 21.02.2020
• Emisiunea „Drag de România Mea” – TVR 2, studiourile TVR, moderator Paul Surugiu – Fuego - 08.03.2020
• Revelion TVR 2, Palatul Noblesse București, spectacol redat pe TVR 2, 31.12.2020
• Activități online încărcate pe pagina de Facebook, Instagram și Youtube: „Dans oltenesc” – 21.03.2020, „Suita pandemiei” – 16.12.2020.
• Diverse participări la emisiuni televizate de gen cât și filmarea de videoclipuri cu artiști populari
• Participarea în juriu la concursuri de specialitate cât și predarea de material coregrafic în cadrul școlilor de dans popular românesc.
• Aniversarea a 25 de ani de activitate a Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” – martie 2021
• Emisiunea „Drag de România Mea” – TVR 2, studiourile TVR, moderator Paul Surugiu – Fuego – aprilie 2021, octombrie 2021
• Realizarea proiectului „Călușul de la ritual la terapie” august – noiembrie 2021 cofinanțat de AFCN
• Participarea la DANSTOPIC – septembrie 2021
• Revelion TVR 2, Circul de Stat, spectacol redat pe TVR 2
• Participarea la Colocviul Național "Coregrafia dansului tradițional astăzi", Bușteni 07 - 10 aprilie 2022
• Participarea la Congresul National al Scolilor de Dans Popular Romanesc – 12 – 14 mai 2022
• Montarea unei suite coregrafice din zona Muntenia la Ansamblul Folcloric „Hora Mare„ din Cricova – Republica Moldova
• Participarea la Festivalul International de Dans „Ageless Festival” din LEED – United Kindom unde am prezentat rezultatele proiectului co-finanțat de AFCN – „Călușul – de la ritual la terapie” – 30 iunie - 03 iulie 2022
• Participarea la spectacolele „Îndrăgostit de România” – salina Târgu Ocna – iulie – august 2022
• Participarea la seminarul coregrafic „Magia Dansului” 04 - 07 octombrie 2022
• Participarea la Colocviul Național "Coregrafia dansului tradițional astăzi", Bușteni 13 - 16 octombrie 2022
• Celebrarea Zilei Naționale a României în Havana – Cuba – alături de Ansamblul „Bucur” al USAMV și Ambasada României în Cuba – 28 noiembrie – 03 decembrie 2022
• 27.01.2023 – spectacol muzical coregrafic susținut la ARCUB în cadrul prezentării Federației Naționale „Liga Dansatorilor”
• 04.02.2023 - participarea la show-ul de televiziune IUMOR – ANTENA 1 prezentând tabloul umoristic „Originile dansului”
• 10 – 15.02.2023 – participarea la seminarul coregrafic și spectacolul muzical – coregrafic „Magia Dansului” ediția aniversară nr. X - Sibiu
• 27.02.2023 – participarea la emisiunea „Drag de România Mea” TVR 2
• 10 – 30.03.2023 – predarea de material coregrafic și susținerea de momente coregrafice în cadrul programului „Școala Atfel” la: Colegiul Național „Ion Neculce”, Școala 178, Grădinița Steaua și Grădinițele 206 din Sectorul 1 - București
• 30.04 – 02.05.2023 – participarea la First World Social Dance Congress – Sinaia prin susținerea unui spectacol muzical – coregrafic „Dracula – between the worlds” și predarea de material coregrafic
• 03.06.2023 – spectacol muzical coregrafic susținut la Târgoviște cu ocazia sărbărorii „Zilele Județului” Dâmbovița organizat de către CJCD
• 24.06.2023 – celebrarea „Zilei Internaționale a Iei” – Cămineasca Giurgiu
• 03.07.2023 – spectacol muzical coregrafic susținut la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
• 27.08.2023 - spectacol muzical coregrafic susținut pe Calea Victoriei – București în cadrul evenimentului „Noaptea Dansului”
• 09.09.2023 – spectacol muzical coregrafic susținut la București în cadrul evenimentului „Wonder Games”
• 13.10.2023 – organizarea primei ediții a „Balului Regățenilor„ – București
• 22.12.2023 – spectacol de obiceiuri, jocuri și tradiții în cadrul evenimentului
Christmas Party „ERBAȘU” - București
• 24.12.2023 - spectacol muzical coregrafic susținut la București în cadrul evenimentului „Big life project”
• 27.12.2023 spectacol muzical coregrafic susținut la București în cadrul evenimentului organizat în parteneriat cu Parohia Sf. Treime Ghencea